Știi cum se calculează banii care să îți garanteze Siguranța Financiară?

Știi cum se calculează banii care să îți garanteze Siguranța Financiară?

Nu știu la voi cum e, dar la mine se aude că … oamenii nu fac aia, că nu au bani, că nu merg acolo că sunt pe minus, și alte motive diverse, care ne dau și ne duc la o poveste, în care ajungem să credem cu tărie. Și aceasta devine profeție. Și convingerea mea este că se poate să ne păstrăm siguranța financiară, atât timp cât rămânem focusați pe acest obiectiv. Fie că îți dorești acest lucru, fie că nu, știu că trecem prin momente dificile cu toții, că viața noastră nu are liniaritate, și că oricine are urcușuri și coborâșuri. Mă număr și eu printre aceste persoane. Și am căutat și caut tot timpul soluții la problemele create. Așa ies din zona de confort, mă mobilizez, învăț lucruri noi. De curând am reușit să finalizez cartea mea De la vis la carieră”, pe care te invit să o citești și să-mi spui părerea ta. Ea poate fi cumparată de aici. Cu ocazia aceasta am învățat multe lucruri noi: cum să creezi o copertă, cum să creezi o prezentare și multe altele. Am realizat și un site de prezentare, și așa am fost nevoită să învăț despre wordpress, SEO, site map, indexare, construcție magazin online….. și multe altele. A, nu mai spun, că mi-a atras atenția și cryptovaluta, și din nou, am ajuns să ies din zona de confort, pentru a face transfer, a face schimb, a deschide un wallet etc. Dar știi ce? Am descoperit că toate sunt la un click distanță și sunt foarte simple. Teama noastră este și nu este fundamentată.

Dar să ne întoarcem la Siguranța Financiară. Ce ne oferă siguranță? Cum ar fi să știi că de mâine toate grijile tale s-au spulberat, pentru că ai ajuns să controlezi situația?

De ce totuși atunci când vorbim despre bani, devenim arici, și nu cunoaștem sau nu vrem să știm cum stăm? Oare e din cauza credințelor noastre despre bani? A verifica cum stai cu finanțele e ca atunci când te duci la medic și vezi care mai e starea ta de sănătate. Merită să știi cum stai?

O simplă întrebare am pentru tine? Știi de câți bani ai nevoie pentru a dobândi siguranța financiară?

La întrebarea asta aveam și eu o mulțime de răspunsuri, pentru că mă învârteam în jurul unei sume, pe care și creierul meu refuza să o proceseze. De aici rezultă nevoia noastră de a ne stabili obiective realiste, pe care credem că le putem atinge. Da, obiective realiste și tangibile.

So, hai să vedem cum ajungem să aflăm suma de care avem nevoie pentru a dobândi siguranța financiară. Ia o foaie de hârtie și scrie cât plătești pentru următoarele  5 lucruri:

  1. Chiria lunară sau ipoteca pe casa ta ………………………………………………………………………………. lei
  2. Utilitățile pentru casa ta (curent electric, gaze, întreținere lunară, cablu, telefon) ……………… lei
  3. Mâncarea zilnică, toată asigurată pentru familia ta …………………………………………………………. lei
  4. Transportul, nevoia ta elementară de transport ……………………………………………………………… lei
  5. Asigurările tale, în cazul în care ai …………………………………………………………………………………. lei

După ce ai terminat cu notarea lor, adună-le și înmulțește-le cu 12. Asta arată venitul anual de care ai nevoie pentru aceste lucruri pe viață, fără să lucrezi, pentru a fi în siguranță din punct de vedere financiar.

  1. Chiria lunară sau ipoteca pe casa ta ………………………………………………………………………….. lei
  2. Utilitățile pentru casa ta (curent electric, gaze, întreținere lunară, cablu, telefon) ………….. lei
  3. Mâncarea zilnică, toată asigurată pentru familia ta …………………………………………………….. lei
  4. Transportul, nevoia ta elementară de transport …………………………………………………………. lei
  5. Asigurările tale, în cazul în care ai …………………………………………………………………………….. lei

      Total cheltuieli lunare de bază: ……………………… X 12= ………………………………………………. lei

Așa ai aflat care este obiectivul tău financiar pe termen scurt. E mult, e puțin, tu știi cel mai bine. Un lucru este cert: ai aflat care este suma de bani de care ai nevoie pentru a dobândi Siguranța Financiară.

Felicitări! Ai făcut un pas important către independența financiară, primul pas. E bine să iei în calcul și un fond de rezerve (5 000 lei sau 10 000 lei), în cazul în care apare o situație neprevăzută: problemă de sănătate, probleme cu afacerea ta, sau schimbarea locului de muncă.

În curând voi mai scrie despre acest subiect, așa că urmărește postările mele, dacă ești interesat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Animated Social Media Icons by Acurax Responsive Web Designing Company
%d blogeri au apreciat:
Visit Us On FacebookVisit Us On Google PlusVisit Us On YoutubeVisit Us On LinkedinVisit Us On Instagram