
Duminica dimineata, cu mic cu mare, ne-am adunat in parcarea Carrefour pentru a-i admira pe cei mici la un concurs de indemanarea a bicicletei. Ziua nu se anunta foarte prietenoasa, intrucat cativa nori isi faceau simtita prezenta, iar racoarea diminetii de septembrie te faceau sa te zburlesti un pic.
Incet, incet, se apropiau copii la inscriere, pentru a-si ridica numerele si pachetele de concurs. Incep sa se incalzeasca prin exersarea traseului, un traseu foarte bine organizat din punctul meu de vedere. Emotiile se citeau pe chipurile celor mici, care au venit insotiti fie de parinti, fie de bunici.
Soarele castiga in lupta cu norii, iar atmosfera incepe sa se incalzeasca atat la propriu cat si la figurat, anuntand o zi superba de toamna. Atmosfera s-a destins, iar in parcare rasuna o muzica buna, gratie DJ-ului prezent la eveniment.
Imediat ce s-au terminat inscrierile, cei mici asteptau nerabdatori sa fie strigati pentru a-si executa proba de indemanare. Concursul debuteaza cu parcurgerea traseului de catre Maria, o fetita de numai de 3 anisori, ghidata de tatal ei, pentru a demonstra ca se poate. Ea pedaleaza un pre-bike (o bicicleta fara pedale) si trece foarte usor printre jaloane, dand dovada de curaj si pricepere. Toata lumea o priveste cu admiratie, iar ea fericita isi primeste medalia de finisher ☺.
Rand pe rand concurentii se aliniaza la start, trecand fiecare prin proba de indemanare. O fetita roscata, insotita de fratiorul ei, stau pe margine si privesc la ceilalti copii, cochetand cu ideea de a se inscrie si ei la concurs (dar era cam tarziu). Bunavointa organizatorilor nu se lasa asteptata si DJ-ul anunta ca, se mai pot face inscrieri si pentru cei intarziati. Fetita in varsta de 11 ani, detinatoarea unei biciclete super-grele si veche, se inscrie pe ultima suta de metri si participa in competitie.
Copii s-au miscat admirabil, astfel incat au depasit asteptarile organizatorilor. Timpul limita a fost prea lung pentru priceperea copilasilor ☺.
Ca la sfarsitul fiecarei competitii urmeaza premierea, cei mai indemanati copii, pe categorii de varsta. Maria este urcata pe podium fiind felicitata pentru curaj si participare. Mandra de ea, ridica cupa in cinstea victoriei.
Pe margine, toti copii stau nerabdatori, sperand in sufletul lor, sa fi fost cel mai bun pentru a fi premiat. Aud glasuri nemultumite ca nu e corect, ca el a facut bine. Sunt de admirat pentru ambitia lor, insa nu putem fi buni la toate.
Se ajunge si la premierea fetelor cu varsta cuprinsa intre 9 – 11 ani si surpriza, fetita care s-a inscris pe ultima suta de metri, este candidata la podium. Da, urca pe locul 2!!
O mare bucurie se citeste pe fata ei si da, a fost o zi norocoasa pentru ea. Dar povestioara mea nu se opreste aici.
Dupa urcarea pe podium a castigatorilor, urmeaza o tombola prin extragerea numerelor norocoase. Premiile sunt in pungute, oferite de diferiti sponsori, iar premiul cel mare este o bicicleta in valoare de peste 700 lei.
Maria este cea care extrage numerele norocoase. Si se pare ca ziua a fost norocoasa din nou pentru fetita roscata de 11 ani, care s-a inscris pe ultima suta de metri, cu bicicleta super grea si veche.
Da, si iat-o in poza ce fericita este, fericita castigatoare a marelui premiu!!
Pentru unul dintre copii, dezamagirea a fost uriasa.. Nu a urcat pe podium si nici nu a castigat la tombola, si izbucneste in lacrimi. Insa, o mamica inimoasa a impartit din premiul primit de fiica ei, doar, doar il va bucura pe cel mic.
Concluzia pe care o trag la sfarsitul acestei povestioare, este ca, daca asteptam ca lucrurile sa se intample, poate la un moment dat se vor intampla. Dar din partea noastra inseamna ca este benefic sa intreprindem actiuni, adica, in cazul nostru, fetita s-a inscris, a participat si a castigat.
Asa ca, data viitoare, cum vom sti, daca suntem castigatori intr-o competitie, daca nu participam? Nu mai astepta ca lucrurile bune sa se intample, ci iesi in intampinarea lor.
Sper sa va fi placut povestioara mea si sa trageti voi concluziile pentru voi!!